Tot ecosistemele naturale ale Pământului sunt responsabile de circuitul şi echilibrul elementelor biogene (carbon, azot, fosfor, oxigen) pe planetă (corelaţia Redfield).

Cum funcţionează ecosistemele naturale ale Terrei?
   Viaţa oricăror organisme este menţinută prin intermediul consumului de energie care apoi este dispersată sub formă de căldură. Plantele consumă (sintetizează) unica sursă de energie externă a Terrei – cea solară, iar animalele - energia produselor alimentare organice sintetizate de alte organisme (plante sau animale).
   Pentru ca un ecosistem natural (de exemplu pădurea) să se afle într-un echilibru de stabilitate, este necesar ca viteza de producere (sintetizare) şi cea de consum (descompunere) a elementelor organice să coincidă. Cu alte cuvinte, este inadmisibil ca, bunăoară, animalele să mănânce toate plantele.
   Cum se obţine şi se menţine de miliarde de ani acest echilibru?
Producţia generată în cadrul ecosistemelor naturale în urma fotosintezei de către plante (frunzele, iarba, masa lemnoasă, florile, pomuşoarele, etc) sunt consumate (mâncate) de către organismele de diferite dimensiuni, de la bacterii, spori şi insecte până la mamifere de dimensiuni impresionante.
   Însă 90% din consumul organic vegetal revine pe seama celor mai mici organisme – bacteriile şi sporii, care consumă de regulă organica moartă (frunzele uscate, crengile şi tulpinile uscate).
   Doar 10% din producţia organică vegetală revine organismelor de dimensiuni medii – insectele şi alte nevertebrate.
   Şi doar 1% din producţia organică a ecosistemelor naturale era consumat de-a lungul milioanelor de ani de către animalele mari (păsări, reptile, mamifere, inclusiv Homo sapiens).

   Acest raport procentual are putere de lege, deoarece funcţionează de sute de milioane de ani, fiind condiţionat de capacitatea unica de autoreglare a biosistemului natural global. Şi tot el stă la baza Teoriei regularizării biotice a mediului ambiant. Încălcarea acestui raport este echivalentă cu umplerea adânciturii din vârful piramidei şi creşterii riscurilor de rostogolire a sferei din vârful acesteia, la cea mai mică perturbare, în una din cele două prăpastii care înseamnă sfârşitul vieţii organice.
Aşadar, conform teoriei regularizării biotice, măria sa Omul are dreptul să pretindă, împreună cu celelalte animale mari, la cel mult 1% din fluxul energetic planetar pentru a nu perturba perpetuarea vieţii pe Pământ. În realitate însă, astăzi omul – unicul animal care ştie să folosească alte tipuri de energie decât hrana – şi-a însuşit cca 10% (!) consumul de energie planetar.

Ce ar putea să însemne în unităţi de măsură palpabile această cotă energetică de 1% ?
Mărimea ei poate fi exprimată în unităţi de masă a carbonului organic (tone), putere (W) sau energie (Jouli), echivalente cantităţii de biomasă produsă de plante pe o suprafaţă anumită într-un an cu excluderea consumurilor necesare plantelor propriu zise.
Ţinând cont de faptul că puterea energetică calculată a biotei (totalitatea organismelor vii (bacterii, spori, plante şi animale) într-un spaţiu) terestre constituie aproximativ 100 TW/an (1TW = 10*¹² W), atunci 1% va constitui aproximativ 1-2 TW/an. Iar reieşind din estimarea masei totale a carbonului organic vom obţine valori de 1,6·10*9 toC/an şi respectiv 1,5-1,6 GtoC/an.
Aşadar, 1-2 TW/an (în unităţi de putere) sau 1,5-1,6 GtoC/an (în unităţi de masă) sau 1% al consumului uman al producţiei primare pure globale, constituie limitele capacităţii economice a biosferei, pe care activitatea civilizaţiei umane nu are voie să le depăşească sub nici o formă (!).
În realitate puterea energetică a civilizaţiei umane constituie astăzi 13 TW/an, iar nivelul de 1-2 TW/an constituia puterea energetică a omenirii în primii ani ai sec. XX, după care s-a păşit peste bariera interzisă.

La acel moment – anii 1900-1910 populaţia umană a globului a atins cifra de 1,6 miliarde oameni, iar prin activitatea umană au fost deja distruse sau puternic degradate ecosistemele naturale pe o suprafaţă de 20% din uscatul planetei. Iată de ce cota de 20% a valorificării economice a suprafeţei de uscat a Terrei (ţinând cont de tehnologiile existente atunci), poate fi considerată echivalentul „geografic” al pragului de perturbare al biosferei.
Dar ce înseamnă astăzi aceşti 20% din uscat, dacă accelerarea tehnologică dementă a secolului XX, a depăşit acest prag de trei ori, cota ecosistemelor distruse şi puternic degradate constituind astăzi 63%?
Exact la fel şi pragul de 1% al consumului producţiei primare pure a fost lăsat departe în urmă, apropiindu-se astăzi de 40%, pe care omenirea le-a smuls de la „gura” restului organismelor vii care asigură stabilitatea şi echilibrul vieţii organice pe Pământ.
Astfel, omenirea practic a umplut adâncitura din vârful piramidei şi, conform teoriei regularizării biotice la cele mai neînsemnate perturbări planetare Pământul se va rostogoli într-un interval de timp foarte scurt în unul din cele două hăuri abiotice – îngheţul total şi stabilirea temperaturilor de -100 0C la suprafaţa Pământului, sau evaporarea totală a oceanelor şi stabilirea la suprafaţă a temperaturilor de +400 0C. După care, în următorii 14-16 miliarde de ani până la stingerea Soarelui pe Pământ cu siguranţă nu se va mai întâmpla nimic interesant pentru noi.

Din teoria regularizării biotice reies câteva concluzii pe cât de evidente pe atât de incomode pentru specia noastră umană, care a avut tupeul să se proclame „regina naturii” şi „apoteoza evoluţiei biologice”.

1. Omul nici de cum nu este „regele naturii” şi „frate mai mare” al patrupezilor şi altor organisme de pe Pământ. Sub aspectul conservării biosferei pe Pământ, „fraţii mai mari” şi cei mai importanţi sunt bacteriile şi sporii cu cota lor de 90% în fluxul energetic planetar.
2. Depăşind cu mult cota de 1% din consumul energetic global, omenirea a devenit cel mai periculos şi destabilizator organism viu de pe Pământ, efectele activităţii căreia într-un ecosistem planetar afectat la maximum de activitate umană pot deja astăzi să conducă la degradarea ireversibilă a condiţiilor de viaţă pe Pământ, fapt care va afecta în primul rând organismele biologice complexe, inclusiv omul.
3. Pentru a opri catastrofa biologică iminentă, omenirea trebuie să revină de urgenţă la cota sa energetică de 1% (1-2 TW/an), reducând de zece ori consumurile sale energetice. Aceasta ar însemna ca întregi ramuri ale economiei mondiale care nu asigură necesităţile primordiale ale omului (hrană, căldură, adăpost, îmbrăcăminte, transport) ar trebui lichidate de urgenţă (producţia de ambalaje, cosmetice, detergenţi, majoritatea producţiei petrochimice şi a tehnicii de menaj) – care de fapt înseamnă doar deşeuri amânate.
4. Deoarece în structura consumurilor energetice ale omenirii sursele renovabile constituie doar 10% (energia hidro-, eoliană, solară, lemnul de foc), pentru păstrarea stabilităţii naturale a populaţiilor biosferei, pe Pământ au voie să locuiască doar 600 milioane de oameni – fără reducerea potenţialului energetic actual sau 1,5 miliarde – cu reducerea de zece ori a potenţialului energetic actual. Este imperios necesară trecerea la scară planetară la formula demografică: „natalitate scăzută, mortalitate scăzută – longevitate sporită”.
5. Deoarece toate clanurile guvernante din toate ţările lumii sunt interesaţi doar de conservarea propriei aflări la putere prin orice mijloace şi nu vor dori să cedeze nici o iotă din aşa zisa „suveranitatea naţională” în folosul interesului general-uman de supravieţuire, urmează a fi instituit un „Front al Salvării Planetare” pentru a impune norme economice, ecologice şi demografice globale extrem de drastice.

Distracţia s-a terminat !!!

Adaptare şi traducere după materialul: http://www.biotic-regulation.pl.ru/Russian/brr-pop.htm