Preluat de pe Site-ul:

1.Ce este "vârful petrolului"?

"Vârful petrolului" sau "apogeul petrolului" (Peak Oil) este momentrul în care extracţia de petrol în lume îşi va atinge maximul. Acest concept a fost introdus de către geologul american Marion King Hubbert . Ideea e foarte simplă: Devreme ce petrolul este o resursă neregenerabilă, cantintatea extrasă va fi din ce în ce mai mare, până la un moment dat când va fi atins un maxim (numit "vârful petrolului" sau "vârful Hubbert") după care extracţia va începe, inevitabil, să scadă. În timp, cantitatea extrasă urmează o curbă, numită " curba Hubbert " care e asemănătoare cu un clopot.

2.De ce să ne facem griji?

"Vârful petrolului" reprezintă o schimbare dramatică. Petrolul a reprezentat, în secolul trecut, sursa de bază a creşterii economice şi a dezvoltării tehnologice. Odată cu această dezvoltare, cererea de petrol a devenit din ce în ce mai mare - iar această cerere a fost acoperită printr-o creştere continuă a extracţiei de petrol. Acest lucru nu va mai putea fi făcut după "vârful petrolului".
Acest lucru va duce desigur la creşterea preţurilor la benzină şi motorină. Dar asta este doar un factor absolut minor! Să ne gândim doar la problema transporturilor - toate produsele vor deveni mai scumpe. Mâncarea va fi prima pe listă, fireşte! (Să nu uităm că agricultura presupune o seamă de operaţii care se execută cu ajutorul maşinilor agricole care folosesc motorină!). De asemenea, industria petrochimică este dependentă de petrol. Vârful petrolului va afecta aşadar fiecare aspect al industriei care foloseşte energie, sau petrol ca materie primă.

3."Vârful petrolului" înseamnă că am rămas fără petrol?

Nu, înseamnă doar că am extras jumătate din cantitatea de aproximativ 2 mii de miliarde de barili care se presupune că există în subsolul Pământului. De asemenea, înseamnă că am extras ceea ce era mai uşor de extras: petrolul care a mai rămas în subsol va fi mai dificil de extras. Zăcămintele de petrol nu sunt simple rezervoare! Exctracţia petrolului depinde de presiunea din interiorul zăcământului care îl împinge înafară. Iniţial, lucrurile merg foarte uşor - e suficient să faci o gaură în pământ şi petrolul va ţâşni pur şi simplu la suprafaţă! Dar pe măsură ce presiunea scade, trebuie să injectezi apă marină sau dioxid de carbon pentru a menţine presiunea. Iar acest lucru nu merge la nesfârşit - de fapt, niciodată nu poţi extrage tot petrolul care se află într-un zăcământ, ci doar circa 40% din el! La un moment dat, se ajunge în situaţia că se consumă mai multă energie pentru a extrage petrolul, decât cea rezultată din petrolul extras! Evident, într-un asemenea caz exploatarea încetează!

4.Când va avea loc "Vârful petrolului"?

Asupra acestei probleme există mai multe opinii. Sursele credibile vorbesc despre o stopare a creşterii în următorii 5 ani. De exemplu, asociaţia de studii a vârfului petrolului ( ASPO ) afirmă că acest moment va interveni în anul 2008.

5.Care sunt cauzele "vârfului petrolului" ?

Istoria extracţiei petrolului urmează o curbă matematică, de forma unui clopot, numită curba lui Hubbert. Această lege se aplică nu doar în cazul petrolului, ci şi pentru extracţia multor altor resurse. Extracţia de petrol a început la sfârşitul secolului 19. Interesul a crescut pe măsură ce oamenii şi-au dat seama cât de importantă este această resursă pentru economie. Din ce în ce mai mult petrol a fost descoperit, iar rata extracţiei a crescut neîncetat. Însă, după 1964 (care a reprezentat un maxim), descoperirile de noi zăcăminte de petrol au început să fie din ce în ce mai reduse. Asta nu s-a întâmplat pentru că oamenii ar fi renunţat la căutări, ci din simplul motiv că zăcămintele au devenit din ce în ce mai greu de găsit - cu tot avantajul dat de noile tehnologii. Este evident că, odată ce descoperirile de noi zăcăminte sunt din ce în ce mai rare, va veni un moment când şi extracţia va scădea! Devreme ce încă mai descoperim noi resurse, şi mai avem destule rezerve în zăcămintele deja exploatate, producţia de petrol nu se va prăbuşi pur şi simplu după "vârf" ci va cunoaşte o scădere graduată.

6.Care sunt totuşi consecinţele "Vârfului petrolului"?

Problema fundamentală este următoarea: Cererea de petrol cunoaşte o creştere de 2-2,5% anual - şi nu sunt şanse de atenuare, devreme ce ţări cum ar fi China sau India (peste o treime din populaţia globului!) au o politică de industrializare şi o rată de creştere a cererii de petrol de 8-9% pe an! Chiar dacă vor mai trece câţiva ani după "apogeu", preţurile la petrol vor face printre altele ca transportul pe distanţe mari să devină prea scump - conducând astfel la un fenomen de "re-localizare", opus globalizării prezente. Ce avantaj va avea de exemplu o firmă americană să folosească mâna de lucru ieftină dintr-o ţară de mâna a treia pentru a produce adidaşi să zicem, când preţul pentru a-i aduce apoi în ţară va deveni atât de mare încât afacerea să devină nerentabilă?
"Vârful petrolului" va pune în discuţie modul de creştere al economiei mondiale, bazată pe consum. Standardele de viaţă din ţările occidentale - şi nu numai - vor scădea după momentul "vârfului". (vezi: "Sfâşitul Suburbiei ") Să nu ne facem iluzii! Chiar şi o scădere aparent minoră a producţie poate duce la creşteri majore ale preţului petrolului (În timpul crizei din anii 1970, o scădere cu 5% a dus la creşteri de aproape 4 ori ale preţului petrolului brut!). Iar ceea ce va urma nu va fi o simplă criză, ci o condiţie permanentă a civilizaţiei umane! Recesiunea economică este de neevitat, ducând la creşterea preţurilor la toate produsele, sărăcirea populaţiei, şomaj şi mişcări sociale de amploare, noi războaie pentru resurse etc.
Producţia de petrol va scădea treptat, iar peste 50 de ani după "vârf" va deveni practic nesemnificativă. Acela va fi sfârşitul erei petrolului... Societatea industrializată, aşa cum o cunoaştem astăzi nu va mai exista. Iar foarte mult timp pentru a dezvolta surse alternative de energie nu avem!

7.Care ar fi sursele alternative şi ce probleme tehnice pun acestea?

Din păcate, lucrurile sunt departe de a fi atât de optimiste pe cât par la prima vedere... Multe dintre sursele aşa-zis "alternative" la petrol sunt de fapt, mai degrabă, "derivate" ale petrolului. Voi prezenta în cele ce urmează câteva dintre ele:

a.Petrolul extras din nisipurile canadiene (zăcăminte neconvenţionale).

Partea proastă este că exctraţia petrolului din nisipurile petrolifere este foarte costisitoare şi totodată - ceea ce e şi mai grav - este ineficientă din punct de vedere energetic: se consumă un baril de petrol pentru a extrage doar 1,5 barili (în timp ce în cazul petrolului "clasic" proporţia este de 1:30). E greu de crezut faptul că cineva va investi o sumă atât de uriaşă pentru rezultate relativ modeste. Iar o asemenea investiţie va fi făcută abia când preţurile petrolului mondial vor fi deja extrem de ridicate. Chiar şi pentru cele mai optimiste previziuni, producţia suplimentară de 4 milioane de barili pe zi va reprezenta doar o picătură în oceanul cererii tot mai mari de petrol pe plan mondial...

b.Concepţia "abiotică" despre petrol.

Există o teorie recentă, introdusă de geologii sovietici în anii 1970, potrivit căreia petrolul are o origine "abiotică" provenind din nişte procese chimice de condensare a hidrocarburilor gazoase, undeva la nivelul mantalei (circa 70 km adâncime). Majoritatea geologilor nu sunt însă de acord cu această concepţie. Şi chiar dacă această teorie ar fi corectă, procesul de reînoire, dacă are într-adevăr loc, ar fi extrem de lent - la nivelul erelor geologice - deci are oricum o prea mică influenţă asupra condiţiilor lumii în care trăim. Declinul producţiei de petrol a avut loc deja cam în toate ţările din lume (excepţie făcând doar ţările din Orientul Mijlociu). De exemplu, în SUA maximul producţiei a fost atins în anii 1970 (la 10 milioane de barili pe zi) în timp ce azi producţia este menţinută la un nivel de 5 milioane de barili pe zi.

c.Petrolul "sintetic" obţinut din cărbune.

Această tehnologie a fost utilizată masiv de Germania nazistă în timpul războiului, din cauză limitării resurselor petroliere. Circa o jumătare din petrolul utilizat de armata germană a provenit pe această cale. Totuşi, procedeul folosit este costisitor şi ineficient: Din 100 de kilograme de cărbune abia se obţin 30 de litri de petrol. Fireşte, ceea ce nevoia a împins pe germani să facă în război s-ar putea să împingă şi omenirea, odată cu scăderea resurselor "clasice" de petrol. Însă, nici resursele de cărbune nu sunt nelimitate! În ritmul în care sunt exploatate azi, ele sunt suficiente pentru 200 de ani, însă în cazul unei utilizări intensive, fireşte, ele se vor termina mult mai repede! Nici factorul "poluare" nu poate fi neglijat în acest caz!

d.Energia solară, eoliană, energia mareelor, energia geotermală.

Energiile solare şi eoliene suferă de restricţii fizice evidente şi nu vor fi în stare să înlocuiască decât o parte minoră din energia dată de petrol. În primul rând, le lipseşte ceea ce se cheamă "densitatea energetică" pe care o are petrolul. De exemplu: Sunt necesare 13000 de turbine eoliene pentru a genera aceiaşi energie electrică pe care o dă o centrală termoelectrică (555-megawaţi). Celulele fotovoltaice sunt chiar mai puţin eficiente: toate panourile solare instalate la momentul de faţă în lume abia dau energia unei centrale termoelectrice cu cărbuni! (circa 500 megawaţi). În plus, energia eoliană şi solară NU este o formă de energie transportabilă aşa cum este cea dată de petrol: şi în nici un caz nu poate asigura reţeaua actuală de transporturi: camioane, vapoare, avioane etc. Un alt aspect deloc de neglijat, este cel potrivit căruia, în fiecare celulă fotovoltaică se investeşte o cantitate importantă de tehnologie (extracţie de metale rare de exemplu), tehnologie care consumă petrol! De fapt, realitatea tristă arată că e necesară mult mai multă energie pentru a crea o celulă fotovoltaică decât ne putem aştepta să ne dea înapoi sub formă de energie electrică! Lucrurile nu sunt foarte roze nici în ceea ce priveşte energia mareelor şi cea geotermală - datorită costurilor ridicate pentru a construi astfel de centrale şi a productivităţii scăzute.

e.Dar biocombustibilii?

Biocombustibilii, cum ar fi biodieselul, etanolul (alcool etilic), metanolul etc. sunt buni - însă doar în cantităţi mici. Să nu uităm că ei sunt obţinuţi din plante tehnice (gen rapiţă) pentru a căror cultură se folosesc imense resurse provenite din petrol: fertilizanţi, maşini agricole etc. şi dau un randament energetic redus (i.e. indicele de întoarcere a energie investite e mare) . De asemenea, cultivarea la scară mare acestor plante s-ar face în dauna culturilor cerealelor - necesare pentru hrănirea unei populaţii globale din ce în ce mai numeroase... Altfel spus, chiar dacă cultivarea pe scară largă a unor asemenea culturi ar fi profitabilă (pe măsură ce preţul petrolului creşte) ar fi o adevărată crimă împotriva umanităţii să iei pâinea de la gura oamenilor...

f.O economie bazată pe hidrogen?

Nici hidrogenul nu pare răspunsul adecvat. Un motor care utilizează hidrogenul are un preţ extrem de ridicat. Un alt inconvenient major este acela că tehnologia actuală necesită folosirea platinei (20 grame pentru fiecare motor) care este un metal rar (rezervele mondiale sunt în jurul a 7 mii de tone; 80% din acestea se află în Africa de Sud!) . De asemenea acest tip de motoare au o durată relativ scurtă de viaţă - necesitând înlocuirea lor după circa 1 an de folosinţă. Chiar dacă am descoperi noi tehnologii care să înlocuiască platina, o economie bazată pe hidrogen suferă de multe probleme. Cum putem stoca hidrogenul? Tehnologia actuală este extrem de costisitoare: hidrogenul trebuie ţinut sub presiune în containere metalice. De asemenea, pierderile nu sunt neglijabile. Ce ne facem apoi cu înlocuirea întregii infrastructuri mondiale: maşini cu hidrogen, reţele de distribuţie a hidrogenului etc.? Avem 1,7 miliarde de automobile, milioane de avioane şi de vapoare (de diverse tonaje)... ce ne facem cu ele?
Cea mai importantă este modul cum obţinem acest element. Actualmente, există două procedee tehnologice importante. Primul ar fi: obţinerea hidrogenului din metan. Chiar dacă ignorăm ineficienţa acestui proces, el depinde esenţial de utilizarea gazelor naturale - a căror extracţie urmează o curbă asemănătoare cu cea a petrolului. A doua metodă este cea de a folosi electroliza. Numai că această metodă consumă de fapt mai multă energie (electrică) decât dă în schimb energia obţinută din arderea hidrogenului! Pentru a putea aplica pe scară largă această metodă, ar trebui să construim pe plan mondial mii de centrale atomice! Dar şi acestea - abstracţie făcând de problema deşeurilor nucleare - sunt costisitoare şi utilizează uraniu (care iarăşi este o resursă relativ rară). O soluţie ar fi utilizarea controlată a fuziunii nucleare (care transformă hidrogenul în heliu, eliberând o cantitate enormă de energie) - ceea ce deocamdată este o utopie... dar pare singura şansă...

8.Ţinând cont de tabloul pesimist prezentat mai sus, există totuşi vreo cale de ieşire?

Răspunsul este afirmativ, dar cu un lanţ lung de condiţii... E necesară o cooperare internaţională fără precedent, o alocare masivă de resurse, implementarea a cât mai multe forme de energie alternativă (din cele descrise anterior), reformarea sistemului financiar internaţional (dependent în momentul de faţă de creşterea economică susţinută de petrol), reformarea masivă a economiei pentru a putea utiliza noile forme de energie, schimbarea mentalităţii oamenilor şi trecerea de la o societate de consum către o societate a "economiei"... Chiar şi aşa, nivelul de trai şi consumul energetic vor fi mult mai reduse în noua lume (post-petrol) decât în cea actuală. Din păcate, alte soluţii nu există în momentul de faţă... şi poate e bine că lucrurile stau astfel: fiindă modelul de viaţă occidental (american în primul rând) este extrem de nociv, din multe puncte de vedere... şi omenirea, dacă vrea să-şi continue odiseea, trebuie să renunţe la el.
Poate că e mai bine ca "vârful petrolului" să vină mai repede, decât mai târziu fiindcă, cu fiecare an ce trece, lumea devine tot mai dependentă de "aurul negru" ... iar atunci când inevitabila prăbuşire va veni, "cu cât cazi mai de sus, cu atât de loveşti mai rău"...

9.Care sunt perspectivele concrete în lumea reală în care trăim?

Dacă ţinem cont de actuala situaţie, lucrurile nu stau deloc pe roze. SUA, care consumă 25% din producţia anuală de petrol rafinat din lume, nu dă semne să-şi schimbe concepţiile. Dimpotrivă, acţiunile sale militare (invadarea Irakului şi a Afganistanului, ameninţarea cu invazie a Iranului şi Venezuelei) denotă nevoiaa lor tot mai acută de a pune mâna pe resursele de petrol ale globului. SUA importă azi circa 60% din necesarul său de petrol şi cifra va creşte cu siguranţă. China şi India, la rândul lor, duc o politică de industrializare care cere tot mai mari cantităţi de petrol. O mică umbră de speranţă ar putea veni de la ţările europene care utilizează tot mai multe forme alternative de energie (centrale eoliene, panouri solare etc.) deşi încă într-o proporţie foarte redusă. Ca o concluzie generală, viitorul este destul de sumbru...
 

 

MOARTEA PETROLULUI - zidul tăcerii

Cresterea pretului carburantilor este primul simptom al unei crize foarte putin mediatizate, de care guvernele se feresc sa vorbeasca, dar care va marca in mod decisiv civilizatia actuala: sfarsitul "erei petrolului". Despre acest imens colaps - in jurul caruia s-a instituit un veritabil "zid al tacerii" - vorbesc lucrarile unor reputati specialisti, cum ar fi Collin Campbell sau Jean Laherrerre, ca si marele geofizician american King Hubbert. Conform "Curbei lui Hubbert" catre 2008-2010 se va atinge varful exploatarii petroliere, dupa care "Curba lui Hubbert" marcheaza descresterea progresiva a resurselor pana in anul 2050.

In jurul anului 2050 se va putea vorbi despre "moartea petrolului" ca principala resursa (rezerva) energetica a civilizatiei noastre. Pana atunci, scaderea dramatica a resurselor ne va marca in mod decisiv. Prima revolutie industriala - care a avut loc in Marea Britanie, in jurul anului 1800 - s-a bazat pe forta aburului generat de carbune. Dupa primul razboi mondial, a doua sursa de energie industriala a avut la baza, in cea mai mare masura, petrolul. Asa cum se stie, acest fapt a schimbat din temelii civilizatia, pe plan politic, economic, militar si ca impact asupra vietii de fiecare zi. Petrolul a devenit "hrana civilizatiei". Acum - la inceputul secolului XXI - cei mai mari specialisti vorbesc despre epuizarea acestei resurse vitale si incearca sa periodizeze moartea petrolului, precum si sa anticipeze consecintele uriase asupra civilizatiei umane. Pentru omenire este imposibil - sustin expertii - sa continue sa exploateze la infinit si irational circa 100 de milioane de barili pe zi, fara ca petrolul, ca resursa energetica, sa "moara".

Implicatiile geopolitice, strategice si economice ale interventiilor militare ale SUA in Orientul Apropiat si Asia Centrala sunt generate - dincolo de pretextele propagandistice binecunoscute (razboiul cu terorismul, democratie, libertate etc.) - tocmai de importanta resurselor de petrol si gaze naturale din cele doua zone, pe care Statele Unite incearca sa le monitorizeze, in conditiile crizei petrolului.


Peter Odell: piata energetica pe termen lung

Conform profesorului Peter Odell de la "Royal Swedish Academy of War Sciences", in tarile care au apartinut fortei Uniunii Sovietice, ca si in Orientul Mijlociu, sunt concentrate circa 74% din resursele cunoscute de petrol si gaze naturale. De unde si prezenta americana in aceste doua zone vitale. Companiile petroliere gigant anglo-americane, sustinute de coalitia militara pusa la punct de Washington, incearca sa-si instituie controlul nu numai asupra tarilor cu resurse petroliere, dar si asupra acelor tari prin care trec - sau vor trece - oleoductele si gazoductele companiilor.

In acest context, "Chevron-Texaco", "Exxon-Mosil" sau "Shell" - unele din cele mai mari companii anglo-americane de petrol - au ajuns intr-o dura concurenta cu gigantii europeni: "Total-Fina-Elf" (franceza) sau ENI (italiana), ori companiile petroliere rusesti.

Concurenta acerba de pe piata petrolului se reflecta in mare masura in concurenta politica dintre state, nefiind straina de multe dintre conflictele, revolutiile, schimbarile de regim care au loc in lume.

De aceea, discutiile despre criza petrolului sau moartea petrolului sunt inconjurate de un veritabil "zid al tacerii". Cetateanul obisnuit nu are acces la datele de referinta ale acestui domeniu vital, care se indreapta spre o criza finala. Si nici la literatura consacrata crizei petrolului si impactului sau asupra civilizatiei.

Guvernele considera ca acesta este unul dintre cele mai delicate secrete, date fiind consecintele enorme asupra omenirii. Printre cele cateva organizatii care abordeaza totusi marea tema a inceputului de mileniu se numara "Association for the Study of Peak Oil" (ASPO) sau "Oil Depletion Analysis Centre" (ODAC).

La Serpa, in Portugalia, s-a desfasurat intre 23-25 septembrie 2004 conferinta internationala "Civilizatie sau barbarie". La un an de la aceasta conferinta, unele din pronosticurile facute de specialistii de la Serpa s-au adeverit, confirmand un anumit curs, tinut insa in mare secret de guverne.


"Moartea petrolului": razboaie, inflatie galopanta, concurenta si un nou mod de productie

Multi specialisti considera "Curba lui Hubbert" - care stabileste inceputul sfarsitului erei petrolului intre anii 2008-2010 - drept realista.

Plafonul maxim este fixat in 2008. Iar primul simptom - cresterea pretului barilului de petrol - este elocventa. Daca, pentru 2006, pretul barilului de petrol este estimat in jurul a 125 de dolari, prognoza pentru 2008 este de trei ori mai mare, cel putin. Aceste estimari ii apartin lui Ali Bakhtiar (un iranian), creatorul lui "World Oil Production Capacity", si sunt impartasite de majoritatea specialistilor. Asadar, daca in 2006 vom plati in jur de 125 de dolari barilul, in 2008 pretul va urca la aproape 180-200 de dolari pe baril. Un pret absolut astronomic!

Pe langa cresterea spectaculoasa a pretului la barilul de petrol, exista si consecinte la nivel geopolitic asupra carora guvernele nu sufla, de asemenea, nici un cuvant. In conditiile diminuarii progresive a resurselor de petrol, confruntarea America - Europa se va accentua.

Pe langa razboaiele din Afganistan si Irak, Statele Unite - obligate de criza resurselor petroliere - se vor angaja in noi conflicte (Iran, Columbia, Asia Centrala) cu tarile care mai detin inca rezerve semnificative de combustibili fosili. Este asadar logic ca, in locul "razboiului cu terorismul", sa vorbim mai degraba despre "razboiul global pentru resurse".

Milioane de oameni insa nu inteleg aceste procese profunde, iar mass-media nu le ofera datele exacte ale problemei pentru a nu starni o panica generalizata. Exista si un alt aspect care va marca in viitor civilizatia umana: schimbarea modului de productie.

In deceniile care au urmat celui de-al doilea razboi mondial, "Banca Mondiala" si FMI-ul au impus o anumita "diviziune internationala a muncii", care a obligat statele subdezvoltate sa se specializeze in exportul anumitor materii prime, de pe urma carora primeau fonduri pentru achizitionarea alimentelor (a hranei).

Acest mod de productie la scara globala a determinat statele subdezvoltate sa abandoneze orice activitate alimentara si sa devina dependente alimentar total de statele bogate, carora le livrau materii prime. S-a afirmat de nenumarate ori ca pentru statele subdezvoltate importul de hrana ar fi mult mai ieftin decat producerea alimentelor in tarile respective. Iar tarile subdezvoltate au urmat aceasta linie. Ca urmare, numeroase tari din Africa, America Latina ori Asia s-au specializat in exportul de materie prima (uneori a unui singur produs): petrol brut, cereale, diverse minerale si metale, carne, cafea, fructe etc. Astfel, ele si-au pierdut capacitatea de a-si hrani propria populatie.

O intrebare se pune: ce se va intampla cu aceste tari subdezvoltate atunci cand pretul de transport - datorita cresterii pretului la petrol - va atinge praguri imposibile pentru ele? Rezulta ca multe state sarace - care nu poseda resurse petroliere - vor fi aduse in stare de colaps economic si - ca un corolar - de haos politic.

Din cauza cresterii exorbitante a pretului petrolului, tarile sarace ale lumii vor trebui sa adopte alt mod de productie. Probabil mult mai primitiv, indepartandu-se astfel astronomic de grupul restrans al statelor dezvoltate.

Altfel spus, criza petrolului nu numai ca va accentua dramatic diferentele dintre grupul statelor bogate si restul tarilor non-petroliere sarace, dar va genera pe glob doua lumi, cu moduri de productie antagonice. Doua tipuri de civilizatie, complet diferite. Tarile bogate si cele sarace nu se vor mai apropia cat de cat, ci se vor indeparta tot mai mult.


Marea faza a tranzitiei: era post-petrol

Printre cei care au luat parte la conferinta "Civilizatie sau barbarie" de la Serpa (Portugalia) s-a numarat si Jorge Figueiredo, un reputat specialist in domeniul energiei, editorul publicatiei de stiri si analize on-line "resistir.info". Cunoscut mai ales prin lucrarea "The Change into a New Energetic Paradigm", Figueiredo si-a intitulat contributia la conferinta "The Great Phase of Transition: The Post-oil Era". Jorge Figueiredo considera ca o criza a petrolului se va declansa cu siguranta in urmatorii trei ani, si va avea efecte dintre cele mai profunde asupra civilizatiei umane. Epuizarea petrolului ca resursa, lipsa unei alternative energetice comerciale, vor antrena civilizatia noastra spre o "epoca de tranzitie" post-petroliera. Dincolo de acutizarea conflictelor politice si economice pe care le va genera inevitabil epuizarea mondiala a resurselor de combustibili fosili, Jorge Figueiredo face unele aprecieri asupra modificarilor pe care le va impune criza petrolului pe termen mediu si lung.

"Moartea petrolului" - tinuta in secret de guverne si mass-media - va avea ca efect sigur distrugerea agriculturii intensive sustine Figueiredo, care sta la baza alimentatiei globale. Fertilizatorii, pesticidele, fungicidele, agro-masinile - tot ceea ce are la baza petrolul - vor disparea treptat. Disparitia agriculturii intensive va antrena o criza alimentara globala.

Criza petrolului va determina, potrivit Figueiredo, o treptata reducere a productivitatii solului si a profitabilitatii agrare. Mai ales pamanturile "obosite", care au dat recolte generatii la rand - si care nu pot fi intretinute pentru agricultura decat cu fertilizatori - se vor resimti in urma absentei chimizarii solului. Pentru refacerea naturala a terenurilor secatuite vor fi necesare decenii. Timp in care foametea va face ravagii. "Foamea globala" va transforma alimentele intr-o noua si neasteptata arma in mainile statelor supradezvoltate, considera Figueiredo.

Pe plan demografic vom asista la un control mult mai ferm al populatiei, dublat de o "dezurbanizare" si o reintoarcere a omenirii spre mediul rural. Proportia actuala, in care 10% din populatie hraneste celelalte 90%, nu va mai putea fi mentinuta in conditiile "mortii petrolului". Aceasta va determina o mare parte din populatie sa lucreze in agricultura, procurandu-si singura hrana.

Jorge Figueiredo considera ca si industria - mai ales ramurile energofage - va fi afectata de moartea petrolului. Industria automobilelor, a transporturilor aeriene, rafinariile etc. vor fi printre primele sectoare afectate.

"Moartea petrolului" va impune alte forme de energie, care din pacate acum sunt fie in stadiul cercetarii, fie sunt foarte putin folosite, fie au preturi exorbitante: energia solara, foto-voltaica, eoliana, energia valurilor, energia hidroelectrica, biogazul, biomasa etc. Ori se va apela la energia nucleara, mult mai riscanta. Ramane hidrogenul, care ar putea fi obtinut din apa. Dar tehnologiile sunt, deocamdata, ne-economice.


"Negativistii" crizei petrolului

O caracteristica a "erei post-petrol" este caracterul sau "sincron": criza va afecta, in acelasi timp, pe toata lumea, sustine Figueiredo. In primul rand prin pretul exorbitant al barilului de petrol, incepand din jurul anului 2008. Ceea ce va determina scumpirea excesiva a carburantilor. Apoi a tuturor produselor. In al doilea rand, prin scaderea dramatica a resurselor de petrol, ceea ce va conduce la razboaie si alte actiuni politice violente.

Tocmai de aceea guvernele, marile companii petroliere si organizatiile internationale (ca "US Geological Survey", "World Bank", OECD, AIEA) s-au ferit cu obstinatie sa vorbeasca despre acest subiect tabu: moartea, in cateva decenii, a petrolului ca resursa energetica, si absenta unei alternative comerciale la acesta; pentru a nu starni "marea panica mondiala", generata de schimbarea civilizatiei noastre, cu tot ceea ce implica aceasta. Desi exista un munte de dovezi in ceea ce priveste epuizarea, in cateva decenii, a petrolului ca resursa energetica. Guvernele, marile companii petroliere si organizatii internationale au produs, totusi, cateva categorii de "negativisti", dupa cum ii numeste Jorge Figueiredo.

In general, "negativistii" sunt economisti cu conceptii dogmatice care sustin ca mecanismele de piata ("mana invizibila") vor reglementa si aceasta problema, care este totusi una de criza globala. Anume prin simpla reajustare a preturilor, conform teoriilor neo-liberale.

Nu se tine seama ce se va intampla cand continente intregi (Africa, American Latina, alte zone) nu vor mai fi, pur si simplu, capabile sa achite, in doar cativa ani, pretul exorbitant al carburantilor.

Un alt tip de "negativisti" ai crizei petrolului si epuizarii sale ca resursa energetica sunt cei care cred, cu multa naivitate, ca progresul tehnologiei va putea suplini rapid dispartia acestei resurse energetice. "Sunt personaje care nu cunosc cu adevarat nimic despre stiinta, dar cred in ea ca intr-o noua religie", afirma Figueiredo.

Mai exista un tip de "negativisti" ai "mortii petrolului" din randul statisticienilor, care vin cu cifre ale rezervelor de petrol existente, "probabile" si "posibile". Multe din aceste statistici sunt confectionate in functie de interesele marilor companii petroliere care le comanda. Acestea au tot interesul, de pilda, sa ascunda faptul ca cel mai mare rezervor petrolier din lume - cel de la Ghawar, din Arabia Saudita - este in declin de cativa ani de zile. Sau ca al doilea put petrolier al lumii - de la Cantarell (Mexico) - se afla, de asemenea, intr-un declin evident al productiei, desi este exploatat abia din 1979.

Jorge Figueiredo previzioneaza mari razboaie pentru rezervele existente de petrol, spectaculoase reorientari politice, precum si "revolutii" in serie - determinate de faza de tranzitie in care va intra civilizatia umana in urmatorii cinci ani. Primul semn sigur al acestei schimbari majore pentru omenire va fi cresterea considerabila a pretului la barilul de petrol, incepand din 2006-2008. Petrolul ieftin nu va mai exista.


Razboaie pentru ultimele mari resurse mondiale

Eric Waddell este profesor de geografie la "Laval University". In numarul 3 din "Global Outlook", publicat in noiembrie 2002 - chiar in perioada care a precedat invazia americana in Irak -, Waddell a facut o serie de precizari, care au starnit senzatie in lumea specialistilor, privind adevaratele ratiuni ale razboiului cu Irakul. Precum si punctele de pe glob in care se vor desfasura viitoare conflicte. Potrivit lui Eric Waddell, Administratia Bush a decis sa intervina militar impotriva regimului de la Bagdad exclusiv din ratiuni de "criza a petrolului" si de acaparare a ultimelor mari resurse mondiale.

Principalele beneficiare ale invaziei in Irak nu erau nici democratia, nici libertatea, ci "BP", "Exxon-Mobil", "Chevron-Texaco" si "Shell". Primul obiectiv al Coalitiei anglo-americane era "securizarea controlului SUA si Marii Britanii asupra marilor resurse din Irak", in perspectiva crizei mondiale a petrolului.

In articolul sau - devenit, intre timp, celebru - Eric Waddell dezvaluie ca in Statele Unite consumul intern excede cu 20 de milioane de barili de petrol pe zi consumul mondial.

SUA sunt cel mai mare importator de petrol: 56% din consumul mondial este directionat catre America. Pentru a se mentine la acelasi nivel, SUA trebuie sa-si asigure accesul la noi rezerve de combustibil fosil. Se estimeaza ca, in jurul anului 2020, importul de petrol al SUA va atinge 66% din productia globala. Asta in conditiile in care rezervele sale interne abia ating 2,8% din resursele mondiale cunoscute.

Doua treimi din resursele mondiale de petrol si gaze naturale se gasesc in estul Orientului Mijlociu (Arabia Saudita, emiratele din zona Golfului Persic, Irak). Perspectiva "mortii petrolului" a aruncat tarile din aceasta regiune in prim-planul interesului politic si militar al Statelor Unite.

A doua zona de pe glob bogata in resurse petroliere si de gaze naturale este Asia Centrala. Mai exact, tarile ex-sovietice din regiunea bazinului Marii Caspice (Azerbaidjan, Kazahstan, Rusia, Turkmenistan) si Iran, care fac obiectul unei masive infiltrari americane inca din anii '90. Odata cu tarile din jurul lor, pe unde trec sau vor trece oleoductele companiilor americane. A se vedea, in acest sens, "revolutiile portocalii" (finantate de George Soros si "Open Society"), care schimba regimurile in functie de interesele pentru oleoducte ale SUA: exemplul cel mai recent, oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan.

Pentru aceste resurse se poarta si se vor purta razboaie crancene, vor avea loc spectaculoase lovituri de stat, asasinate imunde si "revolutii" de diferite culori. Totul se rezuma insa la doua notiuni: "criza petrolului" si, ulterior, "moartea petrolului".


"Agenda secreta" a Administratiei Bush

Estimarile facute de "Energy Information Administration" plaseaza rezervele mondiale de petrol (existente si posibile) la cifra de 243 de miliarde de barili. Adica cu 25% mai mult decat rezervele care sunt astazi exploatate. Ceea ce da un sens interventiilor SUA cum este cea din Irak, din perspectiva urmatoarelor decenii: "foamea de petrol"!

Irakul poate produce, in mod curent, 11% din totalul productiei mondiale de petrol. Iar, ca rezerve, Irakul se situeaza pe locul doi in lume, dupa Arabia Saudita (112 miliarde de barili). Companiile anglo-americane (BP, Chevron-Texaco, Exxon, Shell) erau insa total absente, pana in 2003, din Irak. Si pana in prezent din Iran. Atat Irakul, cat si Iranul au in schimb contracte avantajoase cu Franta, Rusia si China. Ceea ce explica opozitia acestor tari la agresiunea americana, agresiune nascuta de "agenda secreta" a presedintelui Bush. "Washington Post" comenta, la 15 septembrie 2002: "Eliminarea presedintelui Saddam Hussein ar putea sa readuca companiile de petrol americane in Irak, in dauna celor franceze sau rusesti. O intelegere de 40 de miliarde de dolari, incheiata de Irak cu Rusia, include oportunitati pentru companiile rusesti de a explora petrol in desertul din vestul Irakului. Compania franceza "Total-Fina-Elf" a negociat cu Bagdadul drepturile de a explora si exploata petrolul din regiunea Majnoon, langa granita cu Iranul, care se estimeaza ca ar putea contine circa 30 de miliarde de barili de petrol."

In mod similar, compania franceza "Total Fina Elf" si cea italiana ENI au facut investigatii importante in Iran. Pe de alta parte, "Total Fina Elf", impreuna cu compania rusa "Gazprom" si cea malaeziana "Petronas", a stabilit un "joint-venture" cu "National Iranian Oil Company" (NIOC). Administratia Bush a incercat in repetate randuri sa "torpileze" intelegerile Frantei cu Iranul, sub pretextul ca ele ar incalca "Iran-Libya Sanctions Act".

Rezervele de petrol ale SUA sunt estimate la circa 22 de miliarde de barili. Cele din regiunile Orientului Mijlociu (Irak, Iran) si bazinul Marii Caspice sunt de circa 30 de ori mai mari decat cele americane, reprezentand 70% din rezervele mondiale de petrol.

Controlul militar si politic de catre SUA al Orientului Mijlociu si bazinul Marii Caspice inseamna - in realitate - controlul si dominatia companiilor de petrol anglo-americane asupra a circa trei sferturi din rezervele mondiale de combustibili fosili. In contextul prognozatei secatuiri a rezervelor mondiale, in circa 50 de ani, controlul a trei sferturi din rezervele mondiale de petrol, considera Eric Waddell, inseamna controlul economiei mondiale. Strategia politico-militara a Administratiei Bush incearca sa mentina America in "poll position" in acerba competitie pentru resurse care va marca urmatoarele decenii.



Sursa: http://www.canadplus.ro/moartea%20petrolului.htm#Moartea_petrolului

 

Sfârşitul rezervelor de petrol se apropie

Vera Bouchard

- Credeţi că, dacă nu-s chiar toate roz acum, lucrurile vor merge spre mai bine?
- Credeţi că în 10, 20, 30 de ani societatea va mai semăna cu cea de acum? Ca cea de acum, doar cu calculatoare ceva mai puternice ?
- Credeţi că societatea evoluează foarte repede şi dacă noi trăim mai bine decât bunicii noştri, nepoţii noştri vor trăi într-un paradis?
- Aveţi proiecte pe termen lung? Vă place să călătoriţi în jurul lumii, să consumaţi fructe proaspete de la celălalt capăt al planetei?

Greşit! Petrolul se va termina în curând şi petrecerea se va termina. Ştiu că vi s-a vorbit de acest lucru de ani de zile. Dacă astronomii ar fi anunţat că un asteroid uriaş va lovi Pamantul în, să zicem, 2015, jurnalele ar fi urlat. Am fi vorbit de asta în fiecare zi, ONU şi-ar fi convocat toate comisiile şi întreaga planetă ar fi făcut planuri de supravieţuire. Dacă, de exemplu, vom încerca să explicăm că în curând petrolul se va sfârşi, nimeni nu va reacţiona...Găsiţi că este logic?

Toata lumea spune că există încă suficient petrol pentru următorii 40 sau 50 de ani. Care este realitatea?

Răspunsul la această întrebare depinde în funcţie de persoana chestionată. Pentru numeroşi economişti nu există o problemă cu adevărat fundamentală. Bineînţeles, preţurile ridicate reprezintă o problemă pentru economie, dar ele permit exploatarea surselor care nu sunt rentabile pentru moment şi stimulează cercetarea în domeniul surselor de energie alternativă. Unii cred chiar că resursele petroliere sunt virtual nelimitate si că cercetarea şi legea pieţei sunt capabile să facă să crească rezervele mai repede decât nevoia de consum. Acestor economişti, atât de numeroşi, li s-a dat chiar un nume: ei sunt aşa-zisii "economişti ai Pământului plat". Pentru aceste persoane, legile pieţei sunt legi adevărate, la fel ca şi legile fizicii şi ele sunt capabile să rezolve, prin simpla lor enunţare, toate problemele economice cu care se poate confrunta omenirea la un moment dat! Ei gândesc că energia are aceeaşi valoare ca şi alte materii prime, deşi ea reprezintă o condiţie necesară obţinerii tuturor celorlalte materii prime! Ei cred că economia creează bogăţiile, transformând materiile prime, fără să realizeze că fără energie, economia nu mai există!

Când economiştii ţin discursuri pe posturile de televiziune despre şomaj şi taxele materiilor prime, evocând ca scuză dificultăţile crescânde generate de preţul în urcare al petrolului, greşesc. Petrolul nu este o problemă: PROBLEMA ESTE PETROLUL!

Si apoi vin ceilalţi. Geologii, bineînteles, dar şi tehnicienii câmpurilor petrolifere, cei care-si mânjesc zilnic mâinile cu petrol. Aceştia au o viziune foarte diferită de imaginea roz bombon care v-a fost prezentată.

1. Vârful Hubbert

Să începem prin a sublinia că previziunea clasică "mai avem încă petrol pentru mulţi ani de-acum încolo" este făcută pornind de la premiza că nevoia de consum rămâne constantă. Din nefericire, nu este cazul. În ultimii ani, noi mari consumatori (China şi India în mod special) au apărut pe piaţă şi consumă cât pot de mult . Acestea fiind spuse, să continuăm.

Aşa cum toate resursele se sfârşesc într-o bună zi, extracţia de petrol a început şi se va termina la zero. Între cele două extreme, producţia trece printr-un punct maxim. Numim acest punct maxim "vârful Hubert", după numele geologului care l-a calculat primul. El se produce cu aproximaţie atunci când jumătate din cantitatea de petrol existentă a fost extrasă, şi totul ne duce cu gândul la faptul că acest punct este iminent.

În 1956, geologul King Hubbert a prezis că producţia de petrol a SUA va atinge punctul maxim în jurul anului 1970, după care va începe să descrească. Evident, toată lumea l-a ridiculizat. Cu toate acestea, a avut dreptate şi, din 1971 producţia de petrol a SUA continuă să scadă. Bineînţeles, acest fenomen nu este specific numai acestei ţări ci este un fenomen comun tuturor regiunilor petrolifere ale Pământului. Doar data diferă. La ora actuală, majoritatea ţărilor au atins sau au depăşit punctul maxim. Singurele ţări care nu l-au atins încă, sunt ţările orientului mijlociu.

Acum este evident că, dacă vom considera producţia mondială în ansamblul ei, acelaşi fenomen trebuie să se producă şi în orientul mijlociu. Conform site-ului ASPO , data cea mai probabilă este...2008... Este foarte aproape, nu? În acest punct al raţionamentului nostru, câteva remarci sunt necesare:

- Guvernul actual al SUA reuneşte mulţi membri ai industriei petroliere. Este mai mult ca sigur că invadarea Irakului a fost planificată ţinând cont de iminenta apropiere a punctului maxim (a vârfului Hubbert).

- Pentru extracţia petrolului, a cărbunelui, a nisipurilor bituminoase avem nevoie de energie (pompe, etc), şi deci, de petrol. Cu alte cuvinte, vine un moment în care extracţia petrolului nu mai este rentabilă, indiferent de preţul pieţei! Dacă trebuie ars un baril pentru a extrage alt baril, situaţia nu mai rentează nici dacă preţul barilului ar fi de 10.000$! Este un concept pe care "economiştii Pământului plat" au dificultăţi să-l înţeleagă... Numeroase rezerve de hidrocarburi fosile vor rămâne deci în afara posibilităţii de a fi extrase vreodată şi nu vor fi niciodată utilizate.

2. CONSECINŢE

Care vor fi consecinţele? Imense. O dată punctul maxim atins, producţia nu mai poate decât să scadă, ceea ce înseamnă, implicit, o explozie a preţurilor. În prezent, avem o criză petrolieră si producţia este deja inferioară cererii, dar această criză va fi cu mult mai severă! Bineînţeles, încă ne mai rămâne petrol pentru câţiva ani, însă el va deveni foarte scump. Extrem de scump. Si preţurile nu fac decât să crească...

Concret, explozia preţului petrolului va aduce, printre alte "bucurii":

- Sfârşitul globalizării

Nimeni nu va mai fabrica tricouri la 10 eurocenţi duzina în celălalt capăt al planetei dacă preţul petrolului va fi aşa de mare. Evident, aceasta nu este neapărat o veste proastă pentru ţările bogate în care, astfel, se vor crea noi locuri de muncă. Oricum, aceasta semnifică o bulversare imensă a economiei, făcând dificilă readaptarea. Mai semnifică şi faptul că o mulţime de produse vor redeveni, ca altădată, produse de lux (cum ar fi bananele sau cacaua pentru pentru europeni).

- Sfârşitul industriei aeronautice.

Această industrie este extrem de sensibilă la preţul petrolului. Într-o primă fază va putea supravieţui prin creşterea tarifelor dar, depăşind un anumit nivel, inevitabilul le va semna pieirea. La începuturile aviaţiei, trecerea unui avion aduna mulţimile, uluite, făcându-le să-şi întrerup ă activităţile obişnuite, să ţipe de bucurie arătându-şi unul altuia, cu degetul aparatele miraculoase. Se pare că, într-un viitor apropiat, un fenomen similar se va produce: "Uite! Un avion! De zece ani n-am mai zărit unul!"

- Sfârşitul turismului internaţional.

Dacă aţi visat vreodată că într-o bună zi veţi face înconjurul lumii, ar trebui, cel mai bine, să porniţi imediat! De altfel, trebuie să vă reamintesc faptul că industria turistică este una dintre primele industrii la nivel mondial şi, implicit, o sursă importantă de devize?

- Imense schimbări în modul nostru de viaţă-

Unele aspecte ale felului în care trăim vor trebui revizuite în totalitate. Un exemplu, printre altele, este cel al megalopolisurilor ce au fost construite după descoperirea petrolului. Acestea au fost construite în întregime integrând automobilul ca mijloc de locomoţie şi vor deveni, în mare parte, nelocuibile datorită distanţelor mari.

- Sfârşitul creşterii economice.

Creşterea economică nu înseamnă doar creşterea numărului de bunuri produse ci înseamnă şi o cantitate mai mare de materii prime şi de energie consumată. O diminuare a producţiei globale de petrol nu va însemna decât un singur lucru: declinul economic, fie că aceasta ne place sau nu.

- Un crah bursier global

Bursa depinde în întregime de creşterea economică iar investitorii vor să câstige bani, nu să piardă. La puţin timp după crah, bursele vor trage obloanele "provizoriu" bineînţeles, doar până când piaţa se va stabiliza. Nu se va mai stabiliza insă.

- Un crah al dolarului

Este un punct aproape anecdotic, în comparaţie cu situaţia ce va afecta întreaga planetă (chiar dacă acest eveniment va fi primul care se va produce, dacă nu chiar evenimentul declanşator) dar merită să fie subliniat acest lucru. Pentru a rezuma, SUA au reusit încă după ultimul război mondial să impună dolarul american ca singura monedă de schimb a petrolului. În consecinţă, toate ţările care doresc să importe petrol trebuie să împrumute dolari, susţinând astfel, în mod artificial, această deviză. În practică, aceasta semnifică faptul că SUA pot să-şi permită un deficit comercial semnificativ, fără consecinţe imediate. În contrapartidă, dacă acest sistem se opreşte, Statele Unite vor fi primele care vor avea de suferit.

- Şi, evident, un şomaj exploziv, răscoale, etc, etc.

În fine, aceasta nu e totul. Faimoasa "revoluţie verde" a devenit posibilă cu ajutorul petrolului. Petrolul serveşte la fabricarea îngrăşămintelor, a insecticidelor indispensabile unei agriculturi moderne. Fără petrol, productivitatea va scădea dramatic. Concluzie: populaţia actuală (de peste 6 miliarde) nu va mai putea fi hrănită în întregime. Este foarte posibil ca mai multe miliarde de oameni să moară de foamee într-un viitor apropiat...

Pentru a vă face o idee despre ceea ce riscăm să ni se întâmple, n-aveţi decât să priviţi situaţia actuală din Coreea de Nord pentru a vedea ce se întâmplă când nu mai există nici îngrăşăminte, nici combustibil pentru maşinile agricole. Din fericire, totul nu este pierdut, pentru că în Coreea de Nord încă mai ajung, din când în când, ajutoare umanitare. Graţie petrolului.

3. CONCLUZIE

Ştiind:

- Că ultimele câmpuri petrolifere mari au fost descoperite in anii '60
- Că uriaşele câmpuri petrolifere ale Arabiei Saudite au o vechime de 60 de ani si îşi vor începe, în curând, declinul
- Că rezervele ţărilor membre OPEC au fost umflate artificial în anii '80 ca urmare a "războiului cotaţiilor" care favorizează ţările care posedă cele mai mari rezerve, şi că, rezervele veritabile sunt deci inferioare celor oficial anunţate
- Că trebuie găsit petrolul înainte de a-l consuma şi că, din 1980, consumul depăşeşte rezervele descoperite (consumăm, în prezent, 6 barili de petrol pentru fiecare baril descoperit)
- Că fuziunea nucleară nu va fi stăpânită mai devreme de 50 de ani cel puţin şi că faimoasa "fuziune la rece" rămâne ipotetică.
- Că rezervele de gaz natural nord-americane încep să dispară.
- Că majoritatea energiilor alternative sunt, în parte, posibile graţie existenţei unui petrol ieftin (de exemplu, este nevoie de multă energie pentru extragerea şi prelucrarea minereurilor necesare)
- Că preţul actual al barilului de petrol este de 65 $

Cred că este timpul să ne îngrijorăm serios. Nici criza din 1929 sau ultimele doua şocuri petroliere n-au reprezentat evenimente vesele. Există, normal, câţiva optimişti care pretind că situaţia este total diferită, si că n-avem de ce să ne temem prea devreme, oferind cu largheţe 15 ani suplimentari, ceea ce ne duce în jur de 2023. Nu ştiu ce gândiţi voi, dar singura diferenţă între optimişti si pesimişti (sau, mai degrabă realişti) este de 15 ani, ceea ce este oricum, deosebit de ingrijorător!

Pentru aceia care încă rămân sceptici, amintiţi-vă de grevele rutiere sau de cele ale pescarilor din 2004, din Franţa (de acestea din urmă s-a vorbit mai puţin, fiind mai uşor de ignorat). Franţa a fost paralizată deoarece preţul petrolului (fără taxe) era prea ridicat - şi acolo vorbeam doar de centime. Imaginaţi-vă ce se va întâmpla când preţul benzinei la pombe se va dubla, apoi se va dubla iarăşi etc. E suficient mai puţin de o săptămână pentru ca produsele proaspete să înceapă să lipsească din magazine.
Nu uitaţi nici ce s-a întâmplat în timpul grevei rutiere din Marea Britanie, unde intervenţiile chirurgicale care nu erau urgente au fost anulate...

Cu riscul de a vă surprinde, vârful Hubbert a avut deja consecinţe. Punctul maxim global nu se manifestase încă, dar punctele maxime locale cunoscute de ţările producătoare au avut deja două consecinţe foarte interesante:

- Statele Unite au atins punctul maxim în 1970. La nici 3 ani după acest eveniment, în 1973, ţările membre OPEC se simţeau suficient de puternice pentru a-şi ridica tarifele, conducând astfel la primul şoc petrolier. Bineînţeles, aceasta criză a fost de natură politică. Cu toate acestea, criza nu ar mai fi avut loc dacă geologia n-ar fi limitat producţia SUA. Din acest punct de vedere, aceasta criză a însemnat o repetiţie a evenimentelor care ne aşteaptă.
(Producţia petrolieră din afara ţărilor orientului mijlociu se epuizează mult mai repede, în aşa fel încât, în viitor, producţia se va concentra numai în această regiune).

- Fosta URSS a atins vârful producţiei petroliere în 1987. Patru ani mai târziu se scufunda complet. Bineînţeles, putem afirma mereu că a fost vorba despre inadaptabilitatea sistemului comunist care a sfârşit prin a capitula în faţa capitalismului triumfător. Poate că aşa o fi, şi totuşi, sistemul comunist a supravieţuit 70 de ani înainte să cadă...

O ultimă remarcă pentru a încheia. Nici biocarburanţii nu reprezintă soluţia salvatoare. Aceste plante au, de asemenea, nevoie de îngrăşăminte şi de pesticide şi va trebui deci petrol pentru a avea producţii cu randament crescut. Între altele, dacă vreme să facem toate ca maşinile să funcţioneze cu carburant verde, avem nevoie de suprafeţe cultivabile (*) superioare celor afectare în prezent culturilor agricole (**).

(*) O posibilitate alternativă ar fi de cultivare a acestor plante direct în oceane.

(**) Nici această problemă nu este nouă. În epoca de aur a calului, în Anglia, în jurul anului 1900, o parte importantă a producţiei agricole era destinată hranei acestor animale. Că mergem cu maşina sau călărim, problematica energiei rămâne aceeaşi: Dacă vrem energie pentru a ne putea deplasa, ne rămâne mai puţin pentru a ne hrăni. Petrolul a permis de-a lungul multor decenii să le facem pe amândouă. Dar va trebui, în curând,să alegem.

Traducere: http://www.avangarda.bn.ro/pages/cafe/cafe.php?art=20