Populaţia globului e de două ori mai mare decât poate susţine planeta

Directorul unui institut din Marea Britanie care se ocupă cu studierea Antarcticii arată că populaţia actuală a globului este mult prea numeroasă şi că problemele de mediu precum schimbările climei, nu pot fi rezolvate fără rezolvarea problemei privind numărul populaţiei.

Profesorul Chris Rapley sugerează că populaţia globului ar fi de aproape două ori mai mare decât poate susţine resursele naturale ale planetei.
El e de părere că chestiunea suprapopulării nu este suficient dezbătută în public din motive etice, dar că fără o astfel de dezbatere, chestiuni precum poluarea, încălzirea globală şi dispariţia speciilor nu pot fi rezolvate.
Profesorul Rapley susţine că ştiinţa ne poate arăta care este populaţia pe care resursele planetei o poate întreţine. El estimează că ar fi vorba de 2-3 miliarde de oameni, în loc de 6 cât sunt acum sau 9 cât se estimează că vor fi la jumătatea secolului.

* * *

Secolul XXI va fi secolul crizei alimentare

un articol de Francisca M.Catană (2007-10-23)

Creşterea demografică accentuată şi încălzirea globală vor provoca o adevărată penurie alimentară care ar putea genera războaie şi migraţii

Populaţia totală a planetei va creşte, în 30 de ani, de la şase miliarde de locuitori la nouă miliarde. Oamenii, animalele şi chiar motoarele maşinilor vor necesita un consum suplimentar de cereale, în condiţiile în care suprafeţele cultivabile ale Pământului nu prea mai pot creşte.

Din anul 1950 şi până astăzi, suprafeţele arabile au crescut doar cu 10 la sută, în timp ce populaţia s-a dublat. Acest decalaj, precum şi creşterea nivelului de trai în ţări suprapopulate, cum ar fi China, vor provoca un deficit de cereale şi alte alimente primare, începând chiar din următorii ani.

Într-un interviu acordat cotidianului "Le Monde", Bruno Parmentier, autorul cărţii "Nourrir l’humanité", preciza că, în momentul acesta, lumea întreagă se află în mare dificultate în ceea ce priveşte asigurarea unei producţii cerealiere suficiente pentru hrănirea unei populaţii care creşte constant, de la un an la altul.

Încălzirea globală şi temperaturile extreme vor produce, în plus, secete sau inundaţii. În acest an, două ţări, principale exportatoare de cereale, Australia şi Ucraina, s-au confruntat cu secetă acută, ceea ce a însemnat o producţie de cereale foarte scăzută comparativ cu alţi ani.

Europa, care este, de asemenea, un mare exportator de cereale, s-a confruntat, pe de o parte, cu mari inundaţii, iar pe de altă parte, cu secetă extremă.

Biocarburantul ar trebui obţinut din OMG

Bruno Parmentier preci­zează că numărul maşinilor şi al camioanelor va creşte odată cu numărul populaţiei, iar toate aceste vehicule vor avea nevoie de carburant. Maşinile vor fi "hrănite" cu biocombustibil, extras din cereale sau din plante care vor ocupa terenurile pe care înainte se cultivau cereale, ceea ce va produce mari deficienţe în circuitul alimentelor.

Se poate spune că maşinile bogaţilor "vor mânca" hrana săracilor, iar piaţa va fi pusă în situaţia de a alege între aceste două variante. După ce au fost prezentaţi ca o alternativă la petrol, biocarburanţii pun astăzi probleme. Populaţiile din ţările care nu au petrol vor fi preocupate permanent să-şi plătească mâncarea, iar hrana importată va fi mult mai scumpă şi mulţi nu şi-o vor permite.

De exemplu, Mexicul, care importă porumbul din Statele Unite, a fost nevoit să plătească, la începutul acestui an, un preţ mai mare cu 50 la sută pentru un kilogram de porumb.

Autorul cărţii "Nourrir l’humanité" este de părere că biocarburantul ar trebui să fie produs, în cel mai rău caz, din organisme modificate genetic. Se pune totuşi întrebarea: Unde vor fi plantate aceste OMG-uri, atâta vreme cât suprafeţele arabile sunt tot mai restrânse din cauza construcţiilor, care cresc în paralel cu mărirea populaţiei?

Problema e că sunt prea mulţi

Populaţia mondială a crescut foarte mult în secolul al XX-lea şi bineînţeles că nevoia de hrană s-a multiplicat. În ciuda succeselor înregistrate în unele părţi ale lumii, există vaste regiuni unde foametea şi malnutriţia fac legea. Problema va deveni din ce în ce mai gravă până în 2050, când se preconizează o creştere a populaţiei cu o treime.

Cu excepţia Europei, unde natalitatea va fi negativă şi nevoile de hrană astfel diminuate, la nivel global, producţia alimentară va trebui să se dubleze, iar în Africa, un continent niciodată autosuficient în ceea ce priveşte mâncarea, alimentele vor trebui să se multiplice de cinci ori.

La momentul acesta, din cele şase miliarde de locuitori ai planetei, 1,1 miliarde sunt atât de săraci încât trăiesc cu mai puţin de un dolar pe zi. Pe de altă parte, datorită medicinii avansate, educaţiei şi unei alimentaţii mai bune, speranţa de viaţă a multora a crescut.

Prin urmare, populaţia creşte constant. Unele ţări precum India şi China au încercat să reducă această creştere demografică printr-o politică severă ce interzicea naşterea mai multor copii. Iar, în Africa, deşi dezas­trele naturale, războaiele, foa­me­tea, SIDA contribuie la creş­terea mortalităţii, popu­laţia continuă să crească foarte mult, iar necesitatea ali­mentară, de asemenea.

Consumăm mai mult decât producem

Producţia de cereale pentru consumul uman este ameninţată de trei factori diferiţi: creşterea animalelor pentru carne, încălzirea globală şi producţia de biocombustibili în faţa crizei acute a petrolului.

Conform ONU, de peste cinci ani, oamenii consumă mai multă mâncare decât produc. Până acum, penuria alimentară a fost rezolvată prin consumarea stocurilor acumulate în anii mai prolifici, dar problema devine tot mai gravă, având în vedere faptul că din 1999, la nivel global, stocurile de cereale s-au redus la jumătate: în 1999, stocurile puteau asigura hrana pentru întreaga lume 116 zile, acum abia o mai pot face pentru 57 de zile.

Aceasta perioadă este cu mult sub nivelul securităţii alimentare. În plus, nu există niciun semn că această tendinţă se va schimbe în curând, ba, dimpotrivă, realităţile se prezintă tot mai sumbre odată cu schimbările climatice care aruncă vremea la extreme.

Agricultura intensivă, folosirea îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor au permis triplarea producţiei de cereale între 1950 şi 1990, deşi suprafaţa arabilă nu a crescut cu mai mult de zece procente, ceea ce a permis ca populaţia tot mai numeroasă a planetei să se poată alimenta convenabil. După anii ’90, producţia de cereale a stagnat din cauza secetelor sau a inundaţiilor care s-au înregistrat peste tot, iar aceste fenomene sunt strict legate de degradările climatice.

De asemenea, creşterea temperaturii exercită o influenţă directă asupra producţiei cerealiere. Dacă lucrurile nu se vor schimba, preţurile alimentelor vor creşte foarte mult şi mulţi oameni vor suferi de foame. Există astăzi mai multe întrebări care aşteaptă de urgenţă un răspuns.

Cum va putea fi asigurată hrana pentru secolul al XXI-lea? În acest context, cum va supravieţui China şi India cu cele două miliarde şi jumătate de locuitori? Dar America Latină cu resursele sale imense, dar cu pădurile distruse? Cum va supravieţui Africa?

Deşi în lume nivelul de trai a crescut, mulţi oameni încă suferă de foame

Conform statisticile Natiunilor Unite, în ultimii 20 de ani, a scăzut rata sărăciei în lume. Numărul persoanelor "foarte sărace" a trecut, între 1980-2001, de la 1,5 la 1,1 miliarde. Populaţia săracă a Chinei a trecut de la 60 la sută la 16 la sută în 20 de ani, cea a Asiei de Sud-Est de la 52 la sută la 31 la sută, a Americii Latine de la 12 la sută la 9 la sută.

În Africa subsahariană însă, nivelul populaţiei foarte sărace a crescut de la 42 la sută la 46 la sută. Între 2001-2003, numărul persoanelor subnutrite din lume s-a ridicat la 854 de milioane, repartizate astfel: 9 milioane în ţările industrializate, 25 de milioane în ţările în tranziţie (Europa de Est) şi 820 de milioane în ţările în curs de dezvoltare.

Obiectivele celor care prevăd reducerea la jumătate a numărului de persoane suferind de foame până în 2015, adică o diminuare a populaţiei flămânde cu 31 de milioane pe an, apar acum nerealiste.

Acestea frizează imposibilul atâta vreme cât pământul e tot mai lipsit de apă, are din ce în ce mai puţină energie şi, în plus, va trebui să înfrunte inconsecvenţele actuale: încălzirea planetei, poluarea, eroziunea solurilor şi pierderea biodiversităţii.

Lipsa resurselor de hrană ameninţă Asia, Africa si America Latină

Încălzirea globală va face ca, până în 2050, 130 milioane de asiatici să sufere de foame, iar Africa să rămână fără rezerve de grâu, conform unui raport publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite.

În Asia, circa 100 milioane de persoane vor fi afectate de inundaţii. În China şi în Bangladesh, culturile de orez şi grâu vor scădea cu aproximativ 12 la sută până în 2050.

Peste toate acestea, până în 2020, peste 50 de milioane de persoane nu vor avea mâncare suficientă, una dintre cauze fiind creşterea demografică. În plus, oamenii de ştiinţă au avertizat că, din cauza încălzirii globale, ecosistemele din America Latină se vor confrunta cu secete îndelungate, dar şi cu inundaţii severe, situaţie în care peste 70 de milioane de oameni vor rămâne fără apă potabilă.

De asemenea, în raportul respectiv se face referire la continentul african ca fiind în continuare cel mai vulnerabil la schimbările climatice. Temperaturile extreme, inundaţiile şi izbucnirea unor noi epidemii vor agrava problemele cu care se confruntă şi acum cea mai săracă regiune din lume.

În Etiopia, în urma secetei înregistrate, populaţia se confruntă cu o criză alimentară agravată. Anul trecut, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură a avut nevoie de 18,5 milioane de dolari pentru operaţiuni de securitate şi de reabilitare în Etiopia.

De asemenea, mai mult de un milion de somalezi au avut nevoie, în cursul anului trecut, de ajutor alimentar. Nici în unele părţi din Asia, lucrurile nu stau mai bine: în Afganistan, o mare parte a populaţiei suferă de foame, iar în Bangladesh, din cele 142 milioane de locuitori, 43 de milioane sunt malnutriţi.

De asemenea, decimată de o foamete teribilă în anii ’90, Coreea de Nord se confruntă şi astăzi cu o criză alimentară cronică. Numai 17 la sută din teritoriul nord-coreean este arabil, iar muncile agricole se fac încă manual.

Seceta şi precipitaţiile prea abundente înregistrate în acest an au dus la o recoltă slabă pe plan mondial, situaţie care se răsfrânge deja în preţul alimentelor de peste tot.

* * *

Thomas Malthus şi incomoda sa lucrare

"Eseu asupra principiului populaţiei in măsura in care el influenţează progresul viitor al societăţii, împreuna cu observaţii asupra teoriilor d-lui Godwin si M.Condorcet si ale altor autori" (Londra, 1798)

Referat

• Thomas Robert Malthus (1766-1834) a fost unul dintre primii specialisti care s-a ocupat de problema populatie-dezvoltare.
• Prima sa lucrare tiparita este "Eseu asupra principiului populatiei in masura in care el influenteaza progresul viitor al societatii, impreuna cu observatii asupra teoriilor d-lui Godwin si M. Condorcet si ale altor autori" (Londra, 1798).
• In 1820 ii apare cea de-a doua mare opera "Principiile economiei politice".

• Principiile pe care le enunta Malthus in "Eseu" pot fi sintetizate astfel:

1. Populatia este, in mod necesar, limitata de mijloacele de subzistenta;

2. Populatia creste invariabil acolo unde mijloacele de subzistenta cresc, daca nu este impiedicata de unele obstacole foarte puternice si evidente;

3. Aceste obstacole si acelea care stavilesc forta preponderenta de crestere a populatiei si ii mentin efectele, la acelasi nivel cu mijloacele de subzistenta, se reduc toate la abstinenta morala, viciu si mizerie.

1 Malthus clasifica obstacolele ce actioneaza constant impotriva cresterii populatiei in doua grupe generale:
   1) obstacole preventive - cele voluntare (proptii omului).
   2) obstacole pozitive - cele care rezulta din legile naturii.

2 In Anglia au fost adoptate o serie de legi pentru ajutorarea saracilor, precum :
   1) Colectarea de sume de bani pentru saraci.
   2) Acordarea de slujbe copiilor unor familii care nu se mai pot intretine.

   a. Malthus nu aproba aceste legi, ci propunea introducerea unui sistem mai larg de educatie pentru cei saraci. Ei puteau invata astfel deprinderile prudentei, curateniei si modului de viata regulat.
   b. Autorul afirma ca starea societatii depinde de proportia relativa intre numarul populatiei si cuantumul mijloacelor de subzistenta, nu de numarul absolut de oameni ai unei tari.
   c. Cantitatea de alimente nu este singura problema, ci si gasirea unui loc de munca in cazul unei suprapopulari.
   d. Concluzia lui Malthus este ca nu se pune niciodata intrebarea daca o tara poate produce mai mult, ci daca este in stare sa produca suficient, spre a tine pasul cu o crestere aproape nelimitata a populatiei.

Prezentare generala

Thomas Robert Malthus (1766-1834) a fost unul dintre primii specialisti care s-a ocupat de problema populatie-dezvoltare. Legaturile complexe dintre cele doua variabile au fost reduse de Malthus la determinarea directa si unilaterala dinspre venituri spre natalitate, sporirea mai puternica a natalitatii ducand automat la scaderea veniturilor familiale.
Biografia lui T. R. Malthus are cateva repere care pot explica geneza conceptiei sale. S-a nascut la 13 februarie 1766 ca al saselea fiu al lui Daniel Malthus, in Wotton, comitatul Surrey (Anglia). Tatal sau, un om instruit, cu o situatie materiala buna, prieten cu J. J. Rousseau si David Hume - care l-au vizitat in chiar anul nasterii lui Thomas Robert - s-a ingrijit sa-i dea copilului o educatie temeinica. Printre primii sai educatori s-au numarat Richard Graves (1715-1804) si Gilbert Wakefield (1756-1801), nume binecunoscute in istoria culturala si politica a Angliei. In 1782, intra la Jesus College in Cambridge; in 1788 este preotit, iar in 1791 devine Master of Arts. Din 1793 profesor la Jesus College; in paralel, este preot la Wotton.
Prima sa lucrare tiparita este "Eseu asupra principilui populatiei in masura in care el influenteaza progresul viitor al societatii, impreuna cu observatii asupra teoriilor d-lui Godwin si M. Condorcet si ale altor autori" (Londra, 1798). Ecoul pe care l-a provocat prima editie a "Eseului", aparut fara numele autorului, l-au determinat pe Malthus sa scoata o noua editie, in 1803, cu un titlu dezvoltat: "Eseu asupra principiului populatiei sau o trecere in revista a efectelor sale trecute si prezente asupra fericirii umane, impreuna cu o cercetare a perspectivelor referitoare la indreptarea sau moderarea relelor pe care acesta le provoaca". Diferenta intre cele doua editii consta nu numai in titlul adoptat si in marimea acestuia (prima editie are 50.000 cuvinte, a doua 200.000 cuvinte) ci si in elementele noi aduse, in analiza mai aprofundata a problemei, incat se poate spune ca este de fapt o noua lucrare. Urmeaza editia a III-a (1806), editia a IV-a (1807), editia a V-a (1817) si a VI-a (1826), ultima din timpul vietii lui Malthus.
In 1804 este chemat ca profesor de istorie a economiei politice, la East India College, din Hertfort, recent infiintat (ulterior in Haileybury). In 1820 ii apare cea de-a doua mare opera "Principiile economiei politice". In 1810 incepe o corespondenta cu economistul David Ricardo (1772-1823), care dureaza pana la moartea acestuia din urma. In 1833 este ales membru al Academiei de Stiinte Morale si Politice din Franta; in 1834 este inregistrat ca si co-fondator al "Societatii de Statistica". In 1834 moare in urma unui atac de cord.

Scrierile sale au ca obiect principal populatia si economia, de aceea este dificila separarea lui Malthus-demograful de Malthus-economistul.
Desigur, ideile lui Malthus au avut si au partizani, ele au dat nastere si la critici care nu au contenit si, probabil, nu vor conteni, intrand in paradigma generala a unei teorii sociale. Legenda lui Malthus este organic legata de situatia economica, politica, demografica a timpului sau; perpetuarea ei nu poate fi inteleasa fara cunoasterea evolutiei economice si demografice in cele doua secole, a situatiei actuale si a perspectivelor - in special, demografice - in deceniile urmatoare. Asa se si explica actiunile periodice de reconsiderare a lui Malthus. Una din cele mai importante a fost cea din mai 1980, organizata de Societatea de Demografie Istorica din Paris, ale carei lucrari s-au desfasurat la sediul UNESCO. Peste 500 de participanti din 61 de tari au fost prezenti dezbatand 164 de comunicari legate de opera lui Malthus. Este important de mentionat ca o Conferinta Internationala consacrata lui Malthus, de o asemenea amploare, are loc pentru prima data in Franta, tara care, prin traditie, era ostila ideilor lui Malthus.
Cu opera lui Malthus s-a intamplat un lucru straniu. Pe baza catorva idei care au socat opinia publica chiar la prima editie, a inceput sa se urzeasca o legenda care i-a eclipsat opera. In forma reductionista, conceptia lui Malthus era cunoscuta sub forma faimoasei cresteri geometrice a populatiei si a cresterii in progresie aritmetica a mijloacelor de subzistenta, a necesitatii de a stapani instinctul de procreere - in acest scop, Malthus recomanda "retinerea morala" - care se manifesta necontrolat la clasele de jos, cu efectele negative asupra nivelului de trai, in cazul cand nu este franat de obstacole.
Aparitia unor curente ca "malthusianism" si "neo-malthusianism", mijloace "malthusiene" si "neo-malthusiene", a unor notiuni ca "politici malthusiene" (de limitare a nasterilor) si "antimalthusiene" (de stimulare a natalitatii, in general politici "populationiste") l-ar fi surprins in cel mai inalt grad si pe Malthus insusi.
Avem de-a face cu formularea unei legi naturale, a unei corelatii intre populatie si mijloacelor de subzistenta, a "obstacolelor" in calea cresterii populatiei si a primului "model demo-economic". Toate aceste idei si altele au influentat demografia si economia politica pana in zilele noastre. Marele naturalist Charles Darwin (1809-1882) marturiseste ca fara teoria lui Malthus nu ar fi ajuns sa formuleze propira sa teorie a selectiei naturale, in timp ce marele economist John Maynard Keynes (1883-1946) nu s-a sfiit sa-l recunosca pe Malthus ca predecesor al propriei sale teorii.

Enuntarea principiului

In "Eseu asupra principiului populatiei" Malthus prezinta scopul principal al lucrarii, acela de a examina efectele unei mari cauze, intim legata de natura omului, care, desi a actionat constant si cu forta de la inceputul societatii umane, pana la el atrasese prea putin atentia. Cauza la care se referea este tendinta, constanta la toate vietuitoarele, de a se inmulti mai mult decat ingaduie cantitatea de hrana la dispozitia lor. Astfel, dificultatea de a procura hrana constituie un puternic obstacol care actioneaza permanent impotriva cresterii populatiei, omul fiind constrans la un spatiu limitat.

Principiile enuntate de Malthus in "Eseu" pot fi sintetizate astfel:
   1. Populatia este, in mod necesar, limitata de mijloacele de subzistenta;
   2. Populatia creste invariabil acolo unde mijloacele de subzistenta cresc, daca nu este impiedicata de unele obstacole foarte puternice si evidente;
   3. Aceste obstacole si acelea care stavilesc forta preponderenta de crestere a populatiei si ii mentin efectele, la acelasi nivel cu mijloacele de subzistenta, se reduc toate la abstinenta morala, viciu si mizerie.

In ceea ce priveste cresterea populatiei si a mijloacelor de subzistenta raportul este:
• cresterea populatiei in progresie geometrica:
                                                                           1; 2; 4; 8; 16; 32; 64; 128; .... 4.096
• cresterea mijloacelor de subzistenta in progresie aritmetica:
                                                                           1; 2; 3; 4;  5;   6;    7;     8; ......... 13
De aceea, se poate spune ca populatia, atunci cand nu este oprita de nici un obstacol, se dubleaza la fiecare 25 de ani, sau creste in progresie geometrica (o rata de crestere medie anuala de 3%). El estima ca, in doua secole, populatia ar fi, fata de mijloacele de subzistenta, in proportie de 256 fata de 9, in trei secole de 4096 fata de 13, iar in doua mii de ani, diferenta ar fi aproape incalculabila. Perioada de dublare a populatiei a fost luata in cadrul lucrarii mai scurta decat apare ea in realitate datorita obstacolelor pe care autorul prevedea ca le va intampina.

Observatii generale asupra lucrarii

Lucrarea ne ofera o evidentiere destul de rigida a dependentei asupra cresterii populatiei fata de rezerva de hrana, o baza de pornire a salariilor de subzistenta prin explicarea saraciei in termenii unei adevarate "curse" dintre populatie si mijloace de subzistenta.
Autorul afirma ca starea societatii depinde de proportia relativa intre numarul populatiei si cuantumul mijloacelor de subzistenta, nu de numarul absolut de oameni ai unei tari. Pentru ca aceasta afirmatie sa fie sustinuta, in prima parte a acestei lucrari s-a aratat ca tarile cele mai slab populate, au avut de indurat deseori mai mult de pe urma efectelor legii populatiei decat tarile cu o populatie numeroasa. Astfel, unele tari, in perioada in care erau cel mai mult populate au trait in abundenta si au putut sa exporte cereale, iar cand populatia a fost putin numeroasa, au indurat saracie, mizerie si au importat cereale (sunt date drept exemplu: Egiptul, Palestina, Roma, Sicilia si Spania). Multi politicieni au observat si ei ca statele puternice si infloritoare erau dens populate si au tras concluzia ca numeroasa lor populatie era cauza prosperitatii, dar Malthus considera ca prosperitatea era cauza unei puternice populatii. In multe tari existau chiar si tratate politice care propuneau incurajarea cresterii populatiei, dar nu tineau cont de mijloacele de intretinere a ei.
Primele capitole ale cartii arata ca tarile dominate de ignoranta sau despotism au fost foarte populate in raport cu mijloacele lor de subzistenta, iar atunci cand recoltele erau cat de putin deficitare, locuitorii aveau de indurat saracia si mizeria, caci fara prevedere si siguranta nu poate exista harnicie. Cele mai bune stimulente ale harniciei sunt mai curand speranta in ameliorarea unei situatii dificile si teama de lipsa, decat lipsa in sine. Asa se explica faptul ca cele mai bine dirijate eforturi ale harniciei se gasesc la o clasa de oameni aflata deasupra clasei celor cumplit de saraci.
Parerea lui Malthus este ca un stat poate fi prosper chiar daca populatia continua sa creasca, dar cu o rata mai mica decat cea a progresului (dezvoltarii) agriculturii. Acest lucru este insa foarte putin probabil deoarece productia are o crestere lenta, ceea ce conduce populatia la dificultatea de a-si procura subzistenta. Nici cantitatea de alimente nu este singura problema, ci gasirea unui loc de munca.

Obstacole impotriva cresterii populatiei

Autorul sustine ideea ca o crestere a populatiei care se desfasoara in ordinea ei naturala este un mare castig pozitiv pentru cresterea productiei si a muncii unei tari. Problema este ca nu cunoastem care este ordinea considerata natrurala. Malthus incearca sa rezolve aceasta problema interpretand cauza si efectul ei. Contrazicandu-l pe James Stewart, el afirma ca agricultura este cauza cresterii populatiei si nu efectul. Deoarece nu s-a dat importanta faptului ca venitul este sursa cresterii populatiei, oamenii de stat au militat pentru o crestere a populatiei, au incurajat casatoriile tipmurii, acordand recompense capilor de familie, ajutoare familiilor cu un numar mare de membii si condamnand celibatul.
Exista o tendinta de oscilare sau alternare intre cresterea populatiei si a alimentelor in cursul natural al dezvoltarii lor. Sporul relativ mai mare al populatiei semnifica o prealabila crestere a alimentelor care depaseste strictul necesar traiului. Fara aceasta sporire a hranei, cresterea populatiei ar fi fost imposibil de continuat.
Malthus clasifica obstacolele ce actioneaza constant impotriva cresterii populatiei in doua grupe generale: obstacole preventive si obstacole pozitive. Obstacolul preventiv, in masura in care este voluntar, este propriu omului si provine din acea superioritate caracteristica a ratiunii sale, care ii permite sa calculeze consecintele indepartate. Obstacolele pozitive in calea cresterii populatiei sunt extrem de variate si includ, fie ca isi au originea in "viciu", fie in mizerie, toate cauzele care contribuie la scurtarea duratei naturale a vietii omenesti. Obstacolele pozitive, acelea care rezulta inevitabil din legile naturii, el le numeste in exclusivitate "mizerie", iar pe cele care evident ni le atragem singuri, cum sunt razboaiele, excesele si multe altele pe care am putea sa le evitam, le considera de natura amestecata.
Desi cresterea populatiei se produce in progresie geometrica, exista unele consecinte naturale ale progresului societatii si ale civilizatiei care limiteaza in mod inevitabil efectele legii populatiei. Autorul isi indrepta atentia catre marile orase si fabrici care daunau duratei de viata a omului, cu toate ca se incerca o imbunatatire a conditiilor de trai si de munca in cadrul lor. Dupa ce molimele care bantuiau Europa si luau vietile atator oameni in secolul al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea au fost controlate, dupa ce obiceiurile razboinice au incetat, a inceput sa se diminueze si numarul casatoriilor, deoarece se ajunsese la suprasolicitarea locurilor de munca si reducerea salariilor, ceea ce a condus la imposibilitatea intretinerii unei familii. Malthus se astepta la o crestere a fericirii societatii odata cu marirea abstinentei prudente in Europa, daca acest lucru nu presupunea o crestere vizibila si categorica a relatiilor vicioase intre sexe. Existau tari in care obstacolul preventiv actiona mai mult decat in altele, precum Norvegia, Elvetia, Anglia sau Scotia, fara a fi acuzate de imoralitate. Malthus nu impune deci o constringere morala in ceea ce priveste comportarea umana in timpul celibatarului, ci obliga la prelungirea acesteia pina cand oamenii vor fi capabili sa-si intretina copiii.

Legile saracilor si efectele lor

O opera de referinta pentru elaborarea principiilor lui Malthus a constituit-o cartea lui Adam Smith "Avutia natiunilor", unde spre deosebire de Smith, la Malthus cresterea avutiei natiunii duce la o accelerare a cresterii numerice a populatiei sarace.
Pentru intelegerea principiilor sale, autorul ne prezinta legile care au fost adoptate in Anglia anilor 1800 pentru ocrotirea saracilor, evidentiind efectele acestora asupra populatiei intregi, cat si a economiei tarii.
Legile instituite in Anglia pentru ajutorarea saracilor au fost urmatoarele:
   1) Colectarea de sume de bani pentru saraci.
   2) Acordarea de slujbe copiilor unor familii care nu se mai pot intretine.
Ca efecte la aceste legi, Malthus ne spune ca datorita sumelor investite, va creste numarul de cumparatori pentru fiecare mijloc de subzistenta si va stimula productivitatea si productia globala a tarii, care va creste si ea. Dar acesta este un belsug imaginar ce ar putea fi anihilat intrucat productia marita s-ar putea repartiza la un numar de locuitori disportionat mai mare.
Cum productia trebuie repartizata in functie de marimea drepturilor fiecarui om si dupa suma de bani pe care o poate cheltui, astfel drepturile unei anumite grupe de oameni nu ar putea fi majorate fara sa diminueze drepturile altei grupe. El ne da un exemplu: daca bogatii ar acorda pentru saraci bani fara a modifica consumul lor, acestia vor trai mai bine, dar ar ramane mai putine mijloace de subzistenta pentru ceilalti. Ca o concluzie, dreptul fiecaruia ca valoare va scadea sau pentru aceeasi suma de bani ar obtine o cantitate mai mica de mijloace de subzistenta si pretul alimentelor va creste.
Un alt efect al impartirii sumelor de bani persoanelor sarace ar fi perturbarea grava a operatiunilor de comert.
Cum ajutorul sporit al saracilor ar determina o modificare a cheltuielilor pentru alimente la toate clasele sociale, ar trebui sa se simta o nevoie pentru inmultirea banilor si astfel a fost necesara o emisiune de mijloace circulante (bancnote).
Emisiunea de bancnote a fost facuta de bancile provinciale, orientandu-se dupa cantitatea de bancnote a lor care raman in circulatie. Aceasta cantitate se regleaza dupa suma necesara operatiunilor in numerar. Din cauza cresterii preturilor la alimente aceste operatiuni reclamau sume mai mari astfel ca intrarea in circulatie a bancnotelor provinciale au avut in mod inevitabil influenta asupra pretului tuturor marfurilor constituind serioase obstacole in calea reducerii lor.
Se intalnesc doua situatii cand pretul cerealelor variaza:
   1) Daca pretul cerealelor este in crestere, pretul in bani al muncii nu creste totdeauna proportional. Situatia de fata pate fi luata drept un avantaj, deoarece exista o multime de locuri de munca. Efectul este o crestere a populatiei.
   2) Daca scaderea preturilor este generala, salariul tarifar curent este posibil sa nu scada propotional. In acest caz apare dezavantajul lipsei locurilor de munca. Puterea clasei muncitoare de a-si procura hrana este mai mica, ceea ce duce la tendinta de scadere a populatiei.
Malthus propune si o alternativa a ajutorului acordat saracilor si anume majorarea salariilor pretutindeni, dar tot el se contrazice aratandu-ne ca prin sporirea salariilor, impozitele impotriva mijloacelor circulante si a revenirii la ieftinatate ar creste, iar salariul ridicat ar dobandi un caracter permanent.
Astfel el afirma ca: "pretul muncii daca este lasat sa-si gaseasca nivelul sau natural, este un foarte bun barometru politic care exprima relatia intre rezervele de mijloace de subzistenta si cerere, intre cantitatea de consumat si numarul consumatorilor". Tot despre pretul muncii spune ca el "arata si trebuintele societatii in legatura cu cresterea populatiei adica salariul va ajunge pentru intretinerea surplusului de populatie, sau il va depasi, ori nu va fi suficient, in functie de situatia fondurilor reale necesare pentru intretinerea fortei de munca".
Salariul se orienteaza dupa situatia locurilor de munca. In concordanta cu cresterea locurilor de munca (lent sau rapid), va fi si nivelul salariului (acesta va frana sau va stimula casatoriile timpurii). Cresterea populatiei este reglementata si limitata de salariul real. Castigul claselor muncitoare pe un an intreg, estimat in alimente, este diferit de salariul aparent. Incurajarea casatoriei si posibilitatea de a intretine copii depind de castigul mediu al familiei pe un an intreg si nu doar de salariul unei zile de munca evaluat in alimente.
Cand cererea de brate de munca este stationara, oamenii neavand nici o sursa de venit cu care sa-si intretina familia, vor fi reticienti la infaptuirea casatoriei. Daca cererea de brate de munca este in crestere, va continua si cresterea populatiei, pana cand va fi franata pozitiv de foamete sau de bolile genetate de lipsuri.
Malthus este de acord cu Adam Smith privind ideea ca o recolta proasta tinde sa reduca nu sa creasca salariile si tendinta unui an cu recolta proasta este de a creste somajul sau de a scadea sumele de bani primite de oamenii pentru munca lor. Singurul avantaj al cresterii salariilor in aceasta situatie ar fi cresterea preturilor la alimente care ar incuraja importul , iar un efect negativ ar fi ca o crestere a salariilor impiedica orice fel de economisire ajungand chiar la foamete.
Atata vreme cat intr-o tara, pe langa o recolta proasta mai apar si probleme precum risipa celor bogati sau terenuri necultivate, plangerile impotriva lipsei de hrana nu pot fi justificate, iar mizeria care-i apasa pe saraci trebuie atribuita relei comportari a claselor de sus ale societatii si proastei cultivari a pamantului. Efectul real este de a restrange limitele actualei populatii.
Astfel legile pentru ocrotirea saracilor in Anglia tind sa inrautateasca situatia generala a saracilor pe doua cai:
   1) Prima tendinta este de a inmulti populatia, fara inmultirea concomitenta a alimentelor necesare pentru intretinerea acestei populatii
   2) In al doilea rand, cantitatea de alimente ce se consuma in azilurile pentru saraci diminueaza ratiile care s-ar cuveni de altfel membrilor mai harnici si mai merituosi si ii obliga astfel pe altii la dependenta
Dupa toate aparentele legile din Anglia pentru ocrotirea saracilor au contribuit la cresterea pretului alimentelor si la reducerea salariului real, la pauperizarea acelei clase sociale a carei singura avere este munca ei, la generarea lipsei de grija si lipsei de cumpatare ce se observa la saraci, spre deosebire de ceilalti la care se remarca o inclinatie opusa.
Legile au fost instituite pentru a ameliora unele cazuri de mizerie crunta, dar una dintre obiectiunile principale impotriva acestui sistem este ca celorlalte mase de oameni li se impun o multime de impozite si astfel creeaza mai multi saraci.
Malthus sustinea intr-un capitol scris ulterior in 1817 ca despre aceste legi au fost stabilite doua puncte foarte importante:
    I. Intai ca tara in realitate nu isi poate indeplini promisiunea pe care o face saracilor prin legile pentru ocrotirea lor, de a intretine si a da de lucru, cu ajutorul impozitelor parohiale celor care din lipsa de lucru nu se pot intretine sau nu-si pot intretine familia.
    II. Al doilea ca tara a fost complet in imposibilitatea de a gasi ocupatie satisfacatoare pentru numerosi muncitori agricoli si industriali care puteau si doreau sa lucreze (nu au reusit sa procure locuri de munca necesare acelora care in urma subitei scaderi a cererii din ultimii doi ani au ramas fara lucru, totusi unii oameni bine intentionati au facut propunerea de a strange capital de a da din nou de lucru celor concediati ceea ce ar duce la o saturare a pietei. Stapanii au protestat pentru ca ei isi puteau pierde tot capitalul, fapt ce putea duce la concedierea tuturor muncitorilor.

Alternative la legile saracilor

La vremea respectiva, abolirea treptata a legilor pentru ocrotirea saracilor fusese deja propusa de mai multe ori, din cauza dezavantajelor practice inregistrate din aplicarea lor si a pericolului de a deveni o povara insuportabila pentru proprietatea funciara. Actiunea lor a lovit clasele muncitoare de la oras, in timp ce saracii primeau compensatii pentru salariile lor reduse.
Introducerea unui sistem mai larg de educatie era vazut ca una dintre posibilitatile de imbunatatire a situatiei saracilor, pentru ca acestia erau primii afectati de legea populatiei. Un astfel de sistem fusese instaurat si daduse deja rezultate in Scotia (a avut un rol important in prevenirea crimelor, incurajarea moralitatii si educarea claselor de jos de a duce un mod de viata regulat ). El ajuta clasele de sus si pe cele de mijloc, dar in alt mod. Malthus spera ca acestea isi vor canaliza eforturile pentru ajutarea saracilor, dar ca pe viitor le vor da o directie justa. Solutia eficienta putea apare doar daca aceste doua clase ar fi inteles ca, intr-un stat vechi si dens populat, a-i ajuta pe saraci sa se poata casatori oricat de timpuriu, dupa placul lor si sa hraneasca familii numeroase, era o ipoteza gresita (caritatea sa fie facuta cu discernamant). Clasa de jos trebuia sa invete deprinderile prudentei si cutateniei.
Intelegerea acestor principii de catre clasa de jos, ar fi utila si pentru ameliorarea sistemului de guvernare. Daca cei din fruntea statului nu s-ar mai confrunta cu excese revolutionare venite din partea saracilor in perioadele de lipsa, aparute mai ales in Europa, ar putea actiona mai usor in vederea bunului mers al statului.
Concluzii
Autorul declara ca in ceea ce priveste principiul populatiei, nu se pune niciodata intrebarea daca o tara poate produce mai mult, ci daca este in stare sa produca suficient, spre a tine pasul cu o crestere aproape nelimitata a populatiei.
In ciuda predictiei lui Malthus, atat populatia, cat si salariile au continuat sa creasca in tarile dezvoltate. Cresterea populatiei s-a dovedit inferioara cresterii economice. Acesta s-a datorat progresului tehnic (subapreciat de Malthus), declinului ratei natalitatii pe masura cresterii veniturilor, precum si introducerii in circuitul agricol a noi terenuri. Argumente in favoarea teoriei malthusiene par a fi oferite de unele tari in curs de dezvoltare, confruntate in intreaga perioada postbelica cu fenomenul "exploziei demografice" si reducerea venitului pe locuitor.
Istoria economica si evolutia demografica in tarile dezvoltate evidentiaza situatii mult mai variate, sensuri sinuoase si contradictorii ale dinamicii celor doua procese. De pilda, ameliorarea conditiilor de viata a influentat comportamentul demografic familial, in sensul scaderii natalitatii. Cu toate acestea, nu se poate concluziona ca pretutindeni si intotdeauna se inregistreaza o tendinta inversa fata de concluziile formulate de Malhus.

BIBLIOGRAFIE :

ROBERT MALTHUS - "Eseu asupra principiului populatiei"
(Editura Stiintifica - Bucuresti 1992)

ROBERT MALTHUS - "Doctrine economice"
(Editura A.S.E. - Bucuresti 2000)

NITĂ DOBROTĂ - "Economie"
(Editura Economica - Bucuresti 1999)

NITĂ DOBROTĂ - "Dictionar de economie"
(Editura Economica - Bucuresti 1999)